După o lună iulie plină de incertitudine, în care abonamentele de acces în zona centrală pentru aprovizionare au fost anulate brusc, avem o veste bună: autoritățile locale au revizuit regulamentul, reintroducând autorizațiile lunare și anuale. Aflați din ghidul nostru care sunt noile reguli, dar și care sunt provocările ce urmează: extinderea facilităților la Zona Metropolitană și amenajarea de locuri de parcare dedicate aprovizionării.
Prin crearea acestui ghid, ne-am propus să clarificăm regulile actuale privind accesul și taxele pentru aprovizionare în municipiu, conform ultimelor Hotărâri ale Consiliului Local (HCL 570/2025, HCL 491/2025, HCL 490/2025).
Principiul de bază: Distincția între aprovizionare locală și tranzit!
- Vehiculele de aprovizionare locală, aparținând firmelor cu sediu sau punct de lucru în Cluj-Napoca (cu mențiunea că se fac demersuri pentru extinderea la întreaga Zonă Metropolitană – vezi detalii la final), beneficiază de posibilitatea de a achiziționa autorizații de acces zilnice, lunare sau anuale.
- Vehiculele în tranzit sau din afara Municipiului Cluj-Napoca pot obține exclusiv autorizații de acces zilnice.
GHID COMPLET APROVIZIONARE CLUJ-NAPOCA: Ce reguli și taxe se aplică distribuitorilor în 2025?
I. Am nevoie de autorizație de acces?
Pentru a afla dacă un vehicul de aprovizionare are nevoie de autorizație, trebuie să răspundeți la următoarele 3 întrebări:
- Unde livrez?
-
- Zona 0 (ultracentrală, delimitată conform HCL)
- Restul Municipiului
- Când livrez?
-
- Noaptea (intervalul 21:00 – 07:00)
- Ziua (intervalul 07:00 – 21:00)
- Ce tonaj are vehiculul? Folosiți schema de mai jos pentru a vedea dacă aveți nevoie de autorizație:
|
Zona de livrare |
Interval orar | Tonaj vehicul |
Necesită autorizație? |
| Zona 0 (Centru) | Noaptea (21:00-07:00) | Până la 2,49 tone | NU |
| Zona 0 (Centru) | Noaptea (21:00-07:00) | Peste 2,5 tone | DA |
| Zona 0 (Centru) | Ziua (07:00-21:00) | ORICE TONAJ | DA |
| Restul Municipiului | Noaptea (21:00-07:00) | Până la 7,49 tone | NU |
| Restul Municipiului | Noaptea (21:00-07:00) | Peste 7,5 tone | DA |
| Restul Municipiului | Ziua (07:00-21:00) | Peste 7,5 tone | DA |
Exemple practice pentru a înțelege mai bine:
Scenariul 1: O dubă de 3.5 tone livrează marfă la un restaurant din Piața Muzeului (Zona 0), la ora 10:00 dimineața. Conform tabelului de mai sus, pentru orice tonaj care intră în Zona 0 în timpul zilei, ESTE NECESARĂ AUTORIZAȚIE.
Scenariul 2: Aceeași dubă de 3.5 tone livrează marfă la un restaurant din cartierul Mănăștur (în afara Zonei 0), la ora 11:00 dimineața. Conform tabelului, pentru vehicule sub 7.5 tone care intră în restul municipiului în timpul zilei, NU ESTE NECESARĂ AUTORIZAȚIE.
II. Cât costă autorizația?
Taxele variază în funcție de zonă, interval orar și tonaj. Atenție: Taxele lunare și anuale se aplică exclusiv agenților economici cu sediu/punct de lucru în Cluj-Napoca.
Exemplu concret pentru un vehicul de 3.5 – 7.49 tone care livrează în Zona 0, în timpul zilei:
- Taxă pe zi: 20 lei
- Taxă pe lună (dacă firma e locală): 200 lei
- Taxă pe an (dacă firma e locală): 1000 lei

Obținerea autorizației se face online, pe site-ul primariei!
III: Alte obligații și provocări în derulare
Pe lângă obținerea autorizației, transportatorii trebuie să respecte și celelalte reguli de circulație în vigoare. Însă, victoria obținută astăzi în ședința de Consiliu Local scoate la lumină atât progresele, cât și problemele care necesită în continuare atenția și implicarea noastră.
- Problema nerezolvată: lipsa locurilor de parcare dedicate
O dificultate majoră, semnalată de noi de trei ani, rămâne nerezolvată. Deși HCL 507/2012 specifică la Art. I (3) că „Aprovizionarea este permisă cu condiția ca autovehiculele să staționeze pe durata operațiunii doar în locurile special amenajate„, aceste locuri încă lipsesc cu desăvârșire în zona centrală. Organizația Patronală HORECA Cluj va continua demersurile pe lângă Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru a urgenta amenajarea acestor spații, esențiale pentru o aprovizionare civilizată și pentru a elimina situațiile absurde în care distribuitorii sunt amendați în lipsa oricărei alternative legale.
- O victorie parțială și promisiunea pentru septembrie: Zona Metropolitană
În ședința de Consiliu Local de astăzi, s-a votat reintroducerea abonamentelor lunare și anuale. Din păcate, în forma adoptată, acest beneficiu se aplică strict firmelor cu sediu sau punct de lucru în municipiul Cluj-Napoca, pe considerentul că acestea plătesc taxe și impozite la bugetul local.
Am argumentat că această limitare este nerealistă, deoarece o mare parte dintre distribuitorii esențiali pentru economia orașului au depozitele și punctele de lucru în Zona Metropolitană. În urma discuțiilor din plen, s-a obținut promisiunea că această problemă va fi reanalizată în luna septembrie, în vederea extinderii facilităților și pentru partenerii noștri din localitățile limitrofe.
- Apelul nostru pentru viitor: Respectarea Legii transparenței decizionale
Organizația noastră va monitoriza acest subiect cu maximă atenție. Am solicitat oficial ca, la reluarea discuțiilor din septembrie, să se respecte integral prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Justificarea serviciului de specialitate din cadrul primăriei că s-a postat pe site-ul instituției spre dezbatere, însă „nu s-au primit sesizări” – este o justificare nerealistă pentru operatorii economici ocupați cu gestionarea afacerilor. Legea obligă la transmiterea proactivă a proiectelor de acte normative către organizațiile patronale direct afectate, pentru o consultare reală și eficientă.
Vom continua să promovăm necesitatea unui dialog real și a unui parteneriat onest cu administrația locală. Mesajul nostru este unul de colaborare: suntem parteneri de încredere ai acestui oraș și venim cu soluții concrete, fundamentate pe realitatea economică de zi cu zi. Expertiza practică a membrilor noștri poate oferi date și perspective esențiale, care să fundamenteze deciziile administrative și să accelereze procesul de reglementare, eliminând astfel nevoia unor studii de oportunitate costisitoare și îndelungate, plătite din bani publici.




