BARACCA „Best Owner Restaurant” 2021

Premiul Best Owner Restaurant, acordat în cadrul Galei Horeca Women, a fost adjudecat de Maria Dunca, pentru Restaurantul Baracca, din Cluj-Napoca.

Revista Trends HRB a lansat în plină pandemie, în 2020, un eveniment care își propune să aducă în prim plan carierele și contribuția femeilor în cel mai frumos și provocator domeniu de activitate – ospitalitatea. In acest an, într-o „pauză” de la restricții, a organizat  pe lângă conferință, și o gală în care au fost premiate „excelența, reziliența și capacitatea de adaptare a doamnelor din acest domeniu”.

La categoria Best Owner Restaurant au fost nominalizate:

  • Maria Dunca, Baracca Cluj
  • Nicuța Enache, Osteria&Restaurant Ciao Niki, București
  • Oana Iliescu, Trattoria della Nonna, București
  • Oana Pleșan, Fior di Latte, București
  • Pia Krauss, Next Dor Restaurant, Brașov

Felicitări, Mariei, pentru această recunoaștere a încăpățânării de a păstra de 13 ani la aceleași standarde de servicii, gust și profesionalism un restaurant reper în orașul de pe Someș.

Baracca este primul restaurant românesc care a intrat în organizația internaționala JRE, Junes Restaurateurs, în ianuarie 2019.